Va rugam, iesiti din fotografii! Expozitie mobila cu portrete ale pacientilor cronici

Va rugam, iesiti din fotografii! Expozitie mobila cu portrete ale pacientilor cronici
Organul este bucata din om care,
din sărăcia și disperarea că
nu are cu cine să trăiască,
ajunge la vânzare. 

Cum crezi că este să deschizi ochii dimineața și să te trezești într-un pat în care dormi de câteva luni, un an sau poate chiar mai mult, iar acest pat nu este cel de acasă, cu care te-ai obișnuit? În fiecare dimineață te mângâie mama ta, care doarme în pat cu tine, iar în același timp alte patru sau cinci perechi de ochi  se mai deschid în jur, mari și nedumeriți, nerăbdători poate, veseli și triști în același timp, ochi de copil…bolnav.

Nu știam cum este să ai o familie acasă și una la spital, până să ajungem la secția de pediatrie de la Spitalul Fundeni, într-un demers de documentare pentru expoziția foto mobilă prin care Alianța Pacienților Cronici din România își propune să sensibilizeze publicul larg și, mai ales, autoritățile, în vederea reactualizării listei de medicamente compensate. Nu știam nici cum este să fii bolnav…cronic, iar spitalul să ajungă o extensie a vieții tale, așa cum copiii sunt conectați în permanență la perfuzii, de aceea am încercat, timp de o lună de zile, să surprindem câteva aspecte ale cotidianului din vietile acestor oameni și, în special, ne-am propus să redăm în imagini consecințele timpului care se scurge în așteptarea tratamentului adecvat.

Fotografia domnului Marcu, purtat[ de bloggerul Cristian China Birta, în cadrul unui marș organizat în Capitală Foto: Marius Geantă

Fotografia domnului Marcu, purtată de bloggerul Cristian China Birta, în cadrul unui marș organizat în Capitală Foto: Marius Geantă

Pe  lângă  durerea  așteptării  unui tratament  potrivit,  în  spital  am cunosut  multe  fețe sociale  ale  bolii.  Spre exemplu,  am observat cum se manifestă prietenia într-un salon pe care pacienții îl împart de mai bine de un an, cum mamele cu vechime în spital le instruiesc pe cele nou venite, cum locul de joacă devine culoarul principal, iar a ieși afară, să te joci, ajunge să însemne o simplă mutare în patul vecinului bolnav. În această atmosferă crește și se maturizează un copil cu o boală cronică gravă și nu e de mirare cum mintea lui începe să născocească tot soiul de definiții, cum ar fi aceea că “organul este bucata din om care, din sărăcia și disperarea că nu are cu cine să trăiască, ajunge la vânzare”. Astfel de copii am întâlnit în perioada de documentare pentru acest proiect, iar ei sunt cei care ne-au întărit convingerea de a ne implica, prin instrumentele pe care le avem: fotografiile. Însă copiii nu sunt singurii care își petrec viețile în spital. Drama adulților care suferă de o boală precum ciroza hepatică, spre exemplu, și care așteaptă de ani de zile să primească un ficat sănătos, pentru a le fi transplantat, nu este deloc de neglijat. Asemenea cirozei, o serie de alte boli cronice schimbă definitiv viețile unor oameni, care nu se pot vindeca așa cum, poate, ar fi reușit să o facă în altă parte, pentru simplul fapt că trăiesc într-o țară în care autoritățile nu sunt deloc sensibile față de problemele lor.

Ne-am dori ca protagoniștii acestor imagini să poată ieși din fotografiile în care i-am inchis și să vorbească ei inșiși despre experiențele la care boala îi supune. Sperăm că și noi am reușit să încriptăm în aceste fotografii un mesaj cât mai clar și direct, astfel încat, dintr-o privire, pacienții să vă devină prieteni, iar suferința lor să nu vă lase indiferenți. Demersurile noastre, ca fotografi, nu se încheie aici. Vom reveni în spital și vom continua să documentăm viețile acestor pacienți, în timp ce pe blog vom reveni cu povești din culisele proiectului. Până atunci, îi rugăm pe toți acești bolnavi să ne ierte pentru neatenția noastră și pentru faptul că, în tumultul vieții de zi cu zi, uităm că în spitalul din fața blocului timpul se scurge pe alte coordonate. Îi rugăm pe ei toți să ne ierte, ”ca să ne putem ierta și noi”, un îndemn formulat și de Cristian China Birta.

Le mulțumim bloggerilor Cabral Ibacka, Simona Tache, Cristina Bazavan, Marius Geantă, Cristian China Birta și actorului Bogdan Dumitrache pentru prezența la marșul tăcut din data de 4 decembrie și pentru cuvintele mobilizatoare în care au descris atât fotografiile, cât și campania pentru reactualizarea listei de medicamente compensate.

Lucrările tipărite în format natural pot fi vizionate în incinta Galeriei World Trade Center București (Bulevardul Expoziției, nr.2), în perioada 04 – 18 decembrie, urmând ca anul viitor expoziția mobilă să fie reluată și în alte zone din București. Program de vizitare: 09.00 – 18.30. Intrarea este liberă.

Text și fotografii de Cristina Bobe și Radu Oprea

Cristina-Bobe-678x1024

 CRISTINA BOBE

Pasionată de fotografie şi comunicare medicală. Fac lobby pentru fotografia medicală în România, un domeniu care nu este recunoscut ca un gen în sine, aşa cum sunt fotografia de produs, de natură, de nuntă etc. În acest scop, am lansat prima platformă online de fotografie medicală (www.fotografiemedicala.ro) de la noi din ţară, cu ajutorul căreia îmi propun să creez o punte între medicină şi ştiinţe umane, prin fotografie. Am vorbit despre acest proiect inclusiv la prima ediţie TEDMED din România.         

RADU OPREA

 
RADU OPREA
 Sunt absolvent al Universității de Artă din București și de mai bine de 7 ani explorez universul fotografiei, fiind mereu în căutarea unor moduri noi de exprimare artistică. Pentru mine, fotografia nu este un scop în sine, ci un instrument prin care empatizez cu subiectele și personajele alese.

 

 

Expoziție foto ”Răbdarea este o virtute, dar nu și pentru pacienți”

1. Când ştii că mai ai luni, poate chiar ani de aşteptat până să poţi efectua un transplat de ficat, cea mai sinceră şi directă reacţie este chiar plânsul. Domnul Florea e speriat de stadiul în care boala sa, ciroza hepatică, l-ar putea aduce, până să primească un ficat sănătos.

Dl. Florea

Domnul Florea | Foto: Cristina Bobe & Radu Oprea

2. Domnul Marcu îşi poartă suferinţa în priviri. Din când în cînd mai zâmbeşte, dar gândul la timpul în care va sta aşteptând să îi fie transplantat un ficat sănătos îl macină. E vorba de luni sau ani de zile, timp în care efectele cirozei hepatice devin tot mai grave.

Dl.-Marcu

Domnul Florea | Foto: Cristina Bobe & Radu Oprea

3. Anemia falciformă nu este deloc acea anemie obişnuită, cu care unii dintre noi s-au obişnuit să trăiască. Ea îţi taie toată puterea, inclusiv aceea de a mai vorbi. Acesta este şi cazul Alexandrinei, care nu mai are nici vârsta necesară pentru a aştepta tratamentul corespunzător.

Alexandrina

4. Elena se înconjoară de jucării, cărţi de colorat şi jocuri electronice, ca să nu simtă trecerea de la camera ei de acasă, la patul de spital unde talasemia o ţine permanent legată de perfuzie.

Elena

5. Florentina locuieşte de cinci luni la Spitalul Fundeni, iar mama ei spune că mai au mult de stat aici. La fel se întâmplă şi cu ceilalţi pacienţi cu leucemie, care sunt condamnaţi nu doar la o viaţă petrecută în spital, ci la una dependentă de pat şi de perfuzia cu citostatice.

Florentina

6. Efectele cirozei hepatice l-au ţintuit la pat pe Adrian. Nu mai vrea să mănânce, nici să meargă la toaletă, în timp ce organismul lui se slăbeşte tot mai mult. Înainte de a-şi trata boala, pacientul cronic trebuie să se trateze de deznădejde.

Adrian

7. Denis e prea mic pentru a spune cât este de trist, nu îşi găseşte cuvintele, dar în locul lui vorbesc ochii care îi ascund boala. Nici măcar el nu ştie că suferă, încă de la doi ani, de o boală cronică.

Denis

8. Maria are o abilitate neobişnuită. Ştie foarte bine să se ferească de lumina soarelui. Asta a învăţat-o boala cu care se luptă din copilărie: lupus eritematos sistemic.

Maria

9. Vladuţ nu are deloc astâmpăr. La fel ca şi prietenii lui cu boală renală cronică, transformă coridoarele şi saloanele din spital într-un imens loc de joacă imaginar, unde uită de dializa şi perfuziile zilnice.

Vladut

10. Nicoleta încălzeşte în palme perfuzia cu sângele pe care îl primeşte de mai multe ori pe lună, aproape îmbrăţişându-l. Pentru pacienţii cu talasemie, sângele pe care îl primesc în spital este vital, dar mai important pentru ei ar fi să îşi primească medicamentele de care au nevoie.

Nicoleta

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>